
Antrenorul Gazului Metan, Cristian Pustai, era extrem de supărat la finalul partidei pierdute cu 1-2 la Rapid, după ce Gaz Metan a condus cu 1-0. Pustai spune că deşi are un lot echilibrat, jucătorii s-au plafonat în ultima vreme. "Am avut şansa să închidem partida chiar înainte de golul egalizator al Rapidului, atunci când Dan Roman nu a ajuns la aceea minge. Se pare că aşa este făcut, să nu luăm puncte din Giuleşti, pentru că şi anii trecuţi am condus, dar nu am reuşit să luăm niciun punct. Jucătorii au dovedit că au atitudine, au arătat altfel decât cu Iaşiul. Avem un lot echilibrat, însă a apărut o plafonare la jucători", a spus imediat după meciu antrenorul Gazului Metan, Cristian Pustai.