
664 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate ieri, de poliţiştii rutieri / acţiunile poliţiştilor rutieri continuă şi astăzi În cadrul acţiunilor desfăşurate marţi în trafic, poliţiştii au constatat 3 infracţiuni la regimul rutier şi au aplicat 664 de sancţiuni contravenţionale. Sancţiunile au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere privind viteza de deplasare (154 sancţiuni), traversarea prin loc nepermis (79 de pietoni au fost sancţionaţi) şi neportul centurii de siguranţă (137 de sancţiuni aplicate), alte abateri. „Din cele 664 de sancţiuni contravenţionale aplicate, în 23 cazuri s-a dispus şi măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Suspendarea exercitării dreptului de circula pe drumurile publice s-a impus ca urmare a încălcării de către conducătorii auto a regulilor referitoare la efectuarea depăşirilor, acordarea de prioritate pietonilor sau vehiculelor, viteza de deplasare. Precizăm că aceste acţiuni au, în primul rând, un caracter preventiv şi de conştientizare a participanţilor la trafic cu privire la riscurile la care se expun ca urmare a nerespectării prevederilor legislaţiei rutiere”, spune inspectorul principal Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.