Premii pentru sportivii de excepţie şi olimpicii Mediaşului


Ca în fiecare an, Primăria Municipiului Mediaş prin Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret acordă o serie de premii elevilor care au obţinut rezultate bune la concursurile naţionale şi internaţionale desfăşurate în perioada 1 ianuarie- octombrie 2012, concursuri care se regăsesc în calendarul anual/competiţional al  forurilor de specialitate (Comitetul Olimpic Român, Federaţiile Române din ramurile sportive, Ministerul Educaţiei şi Cercetării). În acest sens, unităţile de învăţământ sunt rugate să transmită până la data de 15 noiembrie 2012 tabelul însoţit de actele cerute în regulamentul afişat pe site-ul  Direcţiei Municipale pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret cu elevii care îndeplinesc condiţiile prevăzute. Totodată, elevii în cauză pot depune dosarul şi personal la sediul Direcţiei Municipale pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret, în incinta Primăriei Mediaş, la etajul 2, camera 7.
Un produs Blogger.