
O femeie în vârstă de 37 de ani a decedat și alte patru persoane au fost rănite grav în urma unui accident care a avut loc sâmbătă seara între localitățile Apoldu de Sus și Miercurea Sibiului. Potrivit primelor informații primite din partea purtătorului de cuvânt al Poliției Sibiu, Luciana Balteș, accidentul a avut loc în urma coliziunii dintre două autoturisme. „Pe Drumul Naţional 1, între localităţile Apoldu de Sus şi Miercurea Sibiului a avut loc un accident rutier grav, ca urmare a coliziunii dintre două autoturism. În urma accidentului, o femeie, care a fost încarcerată, a decedat, iar şoferul care conducea maşina este rănit grav. Acesta a efectuat o depăşire neregulamentară, pe un drum în pantă şi în curbă”, a declarat Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu.
Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Silviu Albişor, a declarat că starea unuia dintre şoferii implicaţi în accident este în stare critică. „Am fost solicitaţi să intervenim la un accident grav. O femeie a decedat, iar şoferul care era cu ea în aceeaşi maşină este în stare critică. În cealaltă maşină au fost trei persoane rănite. Starea acestora este stabilă”, a declarat Silviu Albişor, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Pe DN 1, în zona accidentului s-a circulat normal, neimpunându-se restricţii de trafic.