Tânăr MORT, după ce a fost ZDROBIT DE UN COPAC


Tragedie zilele trecute la Boian. Un bărbat de 32 de ani, angajat al unei societăţi care se ocupă de exploatarea fondului forestier al localităţii, a avut parte de o moarte teribilă. Bărbatul a tăiat un copac, nu a fost atent iar în cădere pomul l-a zdrobit pur şi simplu. Colegii de muncă ai bărbatului au sunat imediat la 112, un echipaj al Ambulanţei Mediaş ajungând la locul tragediei. Din păcate a fost mult prea târziu pentru bărbatul de 32 de ani, care a murit până la sosirea echipajului de prim-ajutor. „Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a constatat că persoana decedată era angajată la o societate care exploata fondul forestier pe raza localităţii Boian. Bărbatul a tăiat un stejar, arborele căzând peste bărbat. La faţa locului au fost prezenţi şi reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Mediaş care nu au făcut altceva decât să constate decesul victimei”, a spus comandantul adjunct al Poliţiei Mediaş, comisarul şef Ion Cimpoeru.
Poliţiştii încearcă să afle acum toate circumstanţele în care s-a produs această nenorocire.
Un produs Blogger.