Autorităţile locale din Copşa Mică organizează luni seara ultimul eveniment din seria manifestărilor programate cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă. „Sărbătorea Ionilor”, manifestare ajunsă la a IX-a ediţie, este programată pentru seara de luni, 7 ianuarie 2013 şi va marca încheierea festivă a Sărbătorilor de Iarnă în oraş. Toate persoanele care îşi vor aniversa onomastica de Sfântul Ioan vor fi sărbătorite în parcarea din faţa Primăriei oraşului, vor petrece câteva momente frumoase alături de cei dragi, dar şi de edilii din Copşa Mică. De asemenea, tot în parcarea din faţa sediului administraţiei din oraş va fi aprins un foc imens. „Eu am mai spus că este foarte important ca membrii comunităţii noastre să fie uniţi, să fie împreună şi să se bucure la toate evenimentele. Ceea ce vom organiza luni seara se vrea, pe de o parte o aniversare ceva mai deosebită pentru Ionii şi Ioanele de la noi din oraş, iar pe de altă parte vom încheia ciclul Sărbătorilor de Iarnă. În vârful rugului care va fi aprins va fi şi un brad, care va fi ars, ceea ce reprezintă momentul încheierii sărbătorilor. Focul va fi aprins de cel mai vârstnic Ion din oraşul nostru”, mi-a spus primarul din Copşa Mică, Daniel Tudor Mihalache. AICI găsiţi o galerie foto de la Sărbătoarea Ionilor din 7 ianuarie 2012.
Tradiţie FOARTE FRUMOASĂ la Copşa Mică. Vezi cum vor fi sărbătoriţi Ionii