
Lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Mediaş au reţinut, în urma investigaţiilor, pe bază de ordonanţă de reţinere, în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sibiu un tânăr, în vârstă de 27 ani, domiciliat în localitatea Ocna Mureş, cercetat pentru comiterea infracţiunii de complicitate la furt calificat. Acesta avea o metodă relativ des întâlnită în cazurile de furt: pretindea că este reprezentantul unei firme de deratizare şi astfel a reuşit să intre în locuinţa unei femei din Mediaş. De aici a furat câteva zeci de grame de aur „În data de 15 noiembrie 2012 a pătruns folosind calităţi oficiale false (reprezentant firmă deratizare) împreună cu un alt tânăr, în vârstă de 26 ani, domiciliat în localitatea Ocna Mureş, care în prezent se sustrage urmăririi penale, în locuinţa unei femei, în vârstă de 77 de ani din municipiul Mediaş. Învinuiţii au sustras din locuinţa femeii două casete conţinând 30 grame bijuterii din aur”, spune Anca Bloancă, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.