

Cei 6 copii din Bazna care au fost pur şi simplu abandonaţi de mama lor au intrat în atenţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu. Reprezentanţii Direcţiei s-au deplasat de urgenţă luni la Bazna şi au stabilit unele măsuri urgente pentru cei 6 minori abandonaţi. Din fericire, odată cu intervenţia specialiştilor de la Protecţia Copilului, copii au parte pentru moment de cazare în condiţii decente, precum şi îngrijirire de specialitate. „În urma deplasării pe teren a reprezentanţilor Serviciului de Intervenţie în situaţii de Abuz, Neglijenţă, Exploatare, Echipă Stradală s-au constatat următoarele: 2 copii de 6 luni, respectiv 3 ani au fost preluaţi de către Ambulanţa Mediaş şi internaţi în cadrul Spitalului Mediaş, ceilalţi copii rămânând în grija bunicii materne. Mama copiilor s-a întors la domiciliu şi a solicitat o măsură de protecţie pentru copii săi, deoarece ea nu se poate ocupa de ei”, se arată în comunicatul DGASPC Sibiu.
Măsuri de urgenţă
Echipa de intervenţie a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu a decis ca doi dintre copii să rămână în grija bunicii, iar alţi 3 minori au fost preluaţi în regim de urgenţă, urmând a fi găzduiţi în Centrul de Primire a Minorilor de la Sibiu. „În urma celor constatate, pentru protejarea şi îngrijirea celor 6 minori s-au stabilit în regim de urgenţă următoarele măsuri: din cei 6 copii, 2 dintre aceştia rămân cu măsură de plasament în regim de urgenţă la bunica maternă care a precizat că se poate ocupa de ei şi întruneşte condiţiile necesare. 3 copii au fost preluaţi de reprezentanţii DGASPC Sibiu în regim de urgenţă şi vor fi găzduiţi în Centrul de Primire în Regim de Urgenţă Minori pînă la stabilirea unei măsuri definitive. Cel mic de 6 luni a rămas în spital urmând a se identifica un asistent maternal profesionist când condiţiile permit externarea.
Riscă puşcăria
Femeia din Bazna care şi-a abandonat cei 6 copii minori timp de mai multe zile riscă ani grei de puşcărie. Poliţiştii s-au sesizat în acest caz şi o cercetează pe femeie pentru rele tratamente aplicate minorului şi părăsire de domiciliu. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu, femeia riscă între 3 şi 15 ani de închisoare pentru ceea ce a făcut.
În imaginile de mai sus puteţi vedea casa în care au locuit cei 6 copii, iar AICI găsiţi detaliile cazului de la Bazna.