
Bărbatul, care are 41 de ani, domiciliază în Municipiul Sibiu şi este căutat de autorităţile din Germania încă din 2009, an în care a pus în circulaţie bancnote false în cuantum total de 2.700 de euro. Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Hunedoara l-au identificat, în data de 14 februarie, pe bărbatul urmărit internaţional, în urma unei semnalări a autorităţilor judiciare din Germania, pentru comiterea infracţiunii de punere în circulaţie de monedă falsă. La baza prinderii efective a sibianului a stat schimbul de date şi informaţii suplimentare, realizat prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al IGPR. „În fapt, bărbatul este suspectat că, în cursul anului 2009, a pus în circulaţie bancnote false, în valoare de 2.700 de euro”, transmit reprezentanţii IPJ Hunedoara. Suspectul urmează a fi predat poliţiştilor din cadrul IPJ. Sibiu în vederea prezentării la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia.