ALARMARE - "ALUNECARE DE TEREN" la Copşa Mică



Marţi dimineaţa la Copşa Mică, pe baza schemei de alarmare a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă condus de primarul oraşului, Daniel Tudor Mihalache, a avut loc un exerciţiu de intervenţie în caz de alunecare de teren. Locul ales pentru desfăşurarea operaţiunii, strada Dealului, este predispus la astfel de situaţie de urgenţă, aici având loc în 3 iulie 2011, o alunecare de teren destul de serioasă. Scopul exerciţiului la care au participat membri Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, SMURD, Poliţia Locală, Poliţia oraşului Copşa Mică, sub coordonarea reprezentanţilor I.S.U. Sibiu, a fost unul de perfecţionare a deprinderilor tuturor actorilor implicaţi în acest tip de intervenţie, cunoaşterea semnalelor de alarmare şi antrenarea populaţiei pentru asigurarea propriei protecţii, a animalelor şi a bunurilor materiale în caz de dezastru. "Oraşul Copşa Mică acordă o mare atenţie acţiunilor de prevenire şi instruire a cetăţenilor cu privire la modul de acţiune în cazuri de urgenţă, tema alunecării de teren aleasă de această dată fiind una extrem de posibilă în această zonă cu terenuri nisipoase şi cu precipitaţii destul de însemnate. Operaţiunea s-a desfăşurat conform „Planului de apărare în cazul producerii unui dezastru specific: cutremur sau alunecare de teren”, cu rezultate apreciate pozitiv de către reprezentanţii I.S.U. Sibiu, astfel că populaţia oraşului Copşa Mică se poate baza pe capacitatea de intervenţie a autorităţilor locale în eventualitatea apariţiei unui astfel de eveniment nedorit! Primarul oraşului Copşa Mică, domnul Daniel Tudor Mihalache, mulţumeşte pe această cale tuturor participanţilor la exerciţiu, fie ei membri ai instituţiilor locale cu atribuţii în domeniu sau cetăţeni care au participat benevol la acest eveniment", se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Copşa Mică.
Un produs Blogger.