
Fotbaliştii pregătiţi de Gheorghe Mulţescu au pierdut, scor 0-2, partida de pe Arena Naţională cu Dinamo Bucureşti. Marius Alexe i-a adus pe dinamovişti în avantaj în minutul 43, iar Andrei Cristea a majorat diferenţa în minutul 83. Fotbaliştii medieşeni au avut câteva ratări monumentele în repriza a doua, prin Drăghici, Bawab sau Dan Roman, care nu au reuşit să înscrie din poziţii ideale. Jucătorii Gazului Metan rămân cu 37 de puncte în Liga I şi vor întâlni etapa următoare pe teren propriu formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ.