Medieşenii îşi strigă disperarea în versuri. Exasperat de starea oraşului, da nepăsarea şi indolenţa autorităţilor locale, Ioan Ivan a compus o poezie elocventă în acest sens:
Capu’ de la Mediaş
Jele mare-n tot oraşul,
Scufundându-se de tot,
A ajuns acum Mediaşul
Un oraş, aproape mort.
În sicriu stă aşezat,
De la cap până-n picioare,
Iar maşini, în tropa trop,
Îl conduc spre-nmormântare.
Tu Târnavă, draga mea,
Ce erai cândva o apă,
Ai ajuns acum pădure,
De gunoaie colmatată.
Ne străbaţi de-o viaţă-ntreagă,
Şi-n loc să ne fii Regină,
Ai ajuns o depravată,
Şi tu nu ai nicio vină.
Plângeţi medieşeni cu toţii,
C-aţi ales cum aţi dorit,
Pe cei ce stau în capu’ mesii,
Ce cu gropi v-au osândit.
Plângeţi toţi şi lăcrimaţi,
C-o mândrie de oraş,
A ajuns un cimitir,
Capitală ... de borfaşi.
Voi ce staţi în capu’ mesii,
Milă dacă nu aveţi,
Nu ne luaţi din anii vieţii,
Şi plecaţi unde vedeţi.
Dacă nu simţiţi nimica,
Când păşiţi prin Mediaş,
Nu mai osândiţi ursita.
Şi plecaţi, plecaţi, plecaţi.