ASTĂZI - Caravana Ambient ajunge la Mediaş. Surprize FOARTE PLĂCUTE pentru medieşeni


În 15 mai, Ambient sărbătoreşte 20 de ani de activitate alături de medieşeni printr-o petrecere câmpenească organizată în centrul comercial de pe strada Şoseaua Sibiului, numărul 55. În cadrul sărbătorii vor fi premiaţi şi câştigătorii a două dointre cele 20 de renovări oferite cadou de către Ambient. Ambient aniversează anul acesta două decenii de activitate şi a ales să sărbătorească acest moment alături de toţi partenerii care au contribuit la succesul companiei, în cadrul „Caravanei Aniversare Ambient-20 de ani”. Echipa Ambient a pregătit o serie de 28 de evenimente în 12 oraşe, din care 9 concerte Voltaj, 7 reprezentaţii ale Teatrului Radu Stanca din Sibiu şi 12 petreceri organizate în centrele comerciale Ambient din România. Miercuri, 15 mai, Caravana Aniversară 20 de ani ajunge în Mediaş, unul dintre oraşele dragi companiei Ambient. Pentru a sărbători cum se cuvine acest eveniment Ambient a pregătit pentru prietenii săi medieşeni momente speciale cu demonstraţii practice ale partenerilor, concursuri interactice, muzică bună şi preparate tradiţionale. ”Anul acesta este unul foarte important pentru Ambient: este anul în care aniversăm două decenii de activitate de succes în România. Succesul nostru este şi succesul partenerilor, furnizorilor, clienţilor şi echipelor noastre şi, tocmai din acest motiv, am considerat de cuviinţă să organizăm această Caravană, care să ne permită să ne întâlnim cu ei, să le mulţumim pentru sprijin şi să petrecem împreună. Săptămâna aceasta ajungem în Mediaş şi sperăm să ne întâlnim cu cât mai mulţi dintre locuitorii acestui oraş”, a declarat Ioan Ciolan, Director General Ambient. De asemenea, doi dintre medieşeni sunt fericiţii câştigători a două dintre renovările oferite cadou de către Ambient cu ocazia sărbătorii celor 20 de ani de activitate. Aceştia vor fi premiaţi în cadrul petrecerii de miercuri, unde îşi vor primi cecurile în valoare de 2.000 de lei fiecare.  „Caravana Aniversară Ambient 20 ani” a trecut până acum prin oraşele Sibiu, Cluj-Napoca, Sighişoara, Târgu Mureş, Gheorghieni, Baia Mare şi Bistriţa, se desfăşoară în perioada aprilie-mai, şi se pregăteşte să plece spre Alba-Iulia, iar mai apoi către celelalte oraşe în care există centre comerciale Ambient.
Un produs Blogger.