Au FURAT bunuri de 700 de euro şi 2.300 de lei


În cursul zilei de marţi, în urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Dumbrăveni au fost identificaţi doi tineri, unul în vârstă de 17 ani, suspectaţi de săvârşirea acestei fapte. Cei doi tineri – H. Andrei (18 ani) şi A.D. (17 ani), ambii domiciliaţi în localitatea Hoghilag, au fost reţinuţi pentru 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sibiu fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Suspecţii au pătruns prin efracţie într-un imobil din localitatea Prod, în noaptea de 4/5 mai 2013, cauzând un prejudiciu în valoare de 700 de euro şi2.300 de lei. În cadrul cercetărilor, poliţiştii au reuşit recuperarea parţială a prejudiciului. Cei doi suspecţi vor fi prezentaţi, miercuri, instanţei cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţii infracţionale a celor doi tineri.
Un produs Blogger.