
Începând din 15 iunie, Sibiul va avea o Alee a Celebrităţilor. Poate este impropriu spus "celebrităţi". Este vorba în primul rând despre oameni care şi-au adus contribuţia la creşterea vizibilităţii Sibiului. Mediaşul are zeci, poate sute de oameni care au făcut cinste oraşului. Din păcate, nu există un loc special amenajat pentru acei oameni fără de care poate Mediaşul nu ar fi existat sau dacă ar fi existat, ar fi fost cu siguranţă mult mai sărac din punct de vedere cultural, sportiv, economic, ştiinţific şi aşa mai departe. S-au acordat diplome, distincţii şi alte asemenea premii. Însă şi în prezent avem o mulţime de valori care trebuie să fie exemplu pentru Mediaş, pentru comunitate. Stimaţi reprezentaţi ai Direcţiei pentru Cultură Mediaş, ai Primăriei Mediaş, ai Consiliului Local Mediaş: prin prezenta vă propun să gândiţi şi să puneţi în practică un proiect prin care valorile culturale, sportive şi din oricare alt domeniu să aibă un loc al lor. O alee, o cameră special amenajată într-un loc cât mai accesibil sau orice altceva, dar să aibă. De trecut şi-au bătut alţii joc, de prezent şi viitor sunteţi direct responsabili. Valorile Mediaşului TREBUIE să aibă un loc al lor. LEGALIZAŢI VALORILE MEDIAŞULUI.