MICII DISPAR de la 1 iunie 2013


Micii, aşa cum îi ştim, riscă să nu mai fie la fel începând cu 1 iunie. De vină pare să fie un regulament al Uniunii Europene care va intra în vigoare în prima lună de vară şi care interzice, potrivit Ziarului Financiar, folosirea în compoziţia micilor a car­bonaţilor de sodiu, dar şi a unui conservant şi a unui antioxidant. Micul, recunos­cut ca fiind unul dintre cele mai răspândite produse din carne proaspătă procesată din România cu vânzări de 50 milioane de euro anual, riscă astfel să dispară de pe piaţă din cauza interzicerii celor trei aditivi alimentari, care sunt, de altfel, esenţiali în reţeta de preparare a mult iubitului produs. Procesatorii de carne ro­mâni care se simt vizaţi de directiva UE nu stau cu mâi­nile în sân şi au înaintat Co­misiei Europene o cerere prin care solicită introduce­rea produsului pe lista pre­paratelor considerate tra­diţionale pentru ca astfel să poată fi folosiţi aditivii interzişi în cazul produselor „de serie“. Această soluţie a fost aplicată în Spania şi Franţa în cazul Chorizo şi al câr­naţilor pentru micul dejun.
Un produs Blogger.