Tânăr de 19 ani, REŢINUT pentru că A VIOLAT o femeie de 63 de ani


În cursul zilei de luni, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Dumbrăveni au reţinut un tânăr suspectat de săvârşirea unei infracţiuni cu viol. În data de 24 aprilie 2013, în jurul orei 1, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Dumbrăveni au fost sesizaţi telefonic cu privire la faptul că, în locuinţa unei femei din localitatea Prod a pătruns un bărbat, care a încercat să întreţină raporturi sexuale cu aceasta. "Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit faptul că în locuinţa victimei – C. Ana, în vârstă de 63 de ani, în timpul nopţii a pătruns prin efracţie o persoană necunoscută care a încercat să întreţină relaţii sexuale cu aceasta, împotriva voinţei sale. Victima a fost transportată la spitalul Municipal Mediaş în vederea examinării. În cadrul cercetărilor şi audierii victimei, nu s-a putut stabili concret dacă a avut loc un act sexual consumat, împrejurările în care s-a petrecut aceasta faptă, partea vătămată fiind în vârstă şi incoerentă în exprimare. În urma efectuării de investigaţii în cauză şi pe baza concluziilor medico-legale ieri, 13 mai a.c., a fost identificat suspectul H. Andrei, în vârstă de 19 ani, domiciliat în localitatea Prod, împotriva căruia s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol şi violare de domiciliu. În cursul acestei zile, suspectul urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă", spune inspectorul principal Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Un produs Blogger.