
Proprietarul unei stâne de pe raza localităţii Brateiu este cercetat de procurori pentru întreţinere de relaţii sexuale cu o minoră de 14 ani. Toată povestea a început la sfârşitul săptămânii trecute, când minora a reclamat faptul că ar fi fost violată de proprietarul stânei unde lucra de aproximativ două luni de zile. Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Mediaş au început cercetările, minora fiind exaaminată medico-legal la Mediaş. Medicii au stabilit faptul că fata nu fusese violată, însă bărbatul este cercetat pentru întreţinerea de raporturi sexuale cu o minoră, riscând ani buni de puşcărie. Cercetarea în acest caz a fost preluată de procurorii sibieni.