Dafora Mediaş a început forajele în Israel


Extinderea activităţii pe piaţa internaţională reprezintă una dintre direcţiile strategice de dezvoltare abordată de Dafora Mediaş. După o experienţa bogată pe diferite pieţe din Africa (Uganda, Tanzania, Sudan, Mozambic), Franţa, Bulgaria, Ucraina şi Ungaria, Dafora a anunţat la finele anului trecut că va executa lucrări în Israel pentru companiile Globe Exploration (Y.C.D.) LP şi Givot Olam Oil LTD. În acest sens, cele două instalaţii de foraj au fost inspectate de ModuSpec, expertul mondial în asigurarea integrităţii operaţionale a echipamentelor de foraj, şi ca urmare, acceptate de către beneficiarii lucrării. Forajele, care au fost deja demarate, vor atinge adâncimi de aproximativ 5.000, respectiv 6.000 de metri, şi se vor derula pe o perioadă de minim 1,5 ani, respectiv 2 ani, cu posibilitate de prelungire pe încă 2 ani. Datorită potenţialului ridicat al câmpurilor petrolifere, şansele de prelungire a contractelor şi mobilizarea de noi instalaţii sunt foarte mari. "În ciuda condiţiilor economice care rămân o provocare pentru piaţa forajului, noile lucrări  derulate atăt în ţară căt şi în străinătate susţin capacitatea companiei de a-şi îndeplini obiectivele de dezvoltare care urmăresc printre altele îmbunătăţirea eficienţei operaţionale şi derularea de proiecte competitive", spun reprezentanţii Dafora Mediaş.
Un produs Blogger.