
Tragedie vineri dimineaţa pe lacul Brădeni, după ce un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat. Mai multe persoane au văzut că bărbatul se afla în lac şi l-au scos imediat afară. Cum acesta era în stop cardiorespirator, oamenii au sunat de urgenţă la 112. Un echipaj SMURD de la Agnita a ajuns imaediat la locul nenorocirii, paramedicii începând manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor personalului medical, după aproximativ 45 de minute, bărbatul a fost declarat decedat. La faţa locului au ajuns şi poliţiştii, care au început cercetările pentru a stabili toate împrejurările care au dus la decesul bărbatului.