Prins BĂUT BINE la volan. În plus, NU AVEA PERMIS DE CONDUCERE


Duminică dimineaţa în jurul orei 4, un tânăr de 23 de ani din Moşna, a fost identificat în trafic conducând un autoturism pe strada Unirii din municipiul Mediaş. În urma verificărilor poliţiştilor rutieri, aceştia au stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul şi se afla în stare de ebrietate, având o concentraţie alcoolică de 0,41 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că autoturismul i-a fost încredinţat  spre conducere de către o altă persoană, deşi aceasta cunoştea faptul că tânărul de la volan nu posedă permis de conducere şi se află sub influenţa băuturilor alcoolice. Tânărul prins la volan este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană ce nu posedă permis de conducere şi având alcoolemie peste limita legală iar proprietarul autoturismului este cercetat penal pentru încredinţarea cu ştiinţă a unui autovehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane  care nu posedă permis de conducere şi în timp ce se afla sub influenţă băuturilor alcoolice.
Un produs Blogger.