
În cursul zilei de miercuri, în cadrul cercetărilor efectuate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Mediaş în urma unei sesizări privind săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie a fost identificat M. Ovidiu, suspectat de săvârşirea acestei fapte. În fapt, în data de 30 iunie 2013, A. Maria (domiciliată în localitatea Axente Sever) a sesizat Poliţia Municipiului Mediaş cu privire la faptul că, o persoană necunoscută i-a sustras portofelul în care avea suma de 8 lei şi documente personale. În cadrul cercetărilor o parte de prejudiciu a fost recuperat şi predat persoanei vătămate. Suspectul, M. Ovidiu (26 de ani, domiciliat în municipiul Mediaş), a fost reţinut pentru 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sibiu, urmând a fi prezentat astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş u propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Mediaş.