FOTO ŞI VIDEO - Fetiţă de 8 ani, OMORÂTĂ de un Mercedes. O altă minoră este ÎN COMĂ







UPDATE - Fetiţa de 12 ani, rănită foarte grav miercuri seara la Şaroşu pe Târnave, se află în continuare în stare foarte gravă la spitalul din Târgu Mureş. Personalul medical depune toate eforturile pentru salvarea vieţii fetei.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Tragedie cumplită miercuri seara la Şaroşu pe Târnave. O fetiţă de 8 ani a murit iar o altă minoră de 12 ani se află în comă la spitalul din Târgu Mureş după ce au fost spulberate de un autoturism Mercedes. Tragedia s-a petrecut în jurul orei 20, când fetiţele au traversat Drumul Naţional 14 prin loc nepermis şi fără să se asigure. Pe de altă parte, potrivit unor martori, şoferul autoturismului nu a oprit la culoarea roşie a unui semafor de pe Drumul Naţional 14. "Eu eram aici, lângă pod, am văzut că a trecut cu viteză pe aici, iar după câteva secunde am auzit o bubuitură. Am crezut că s-a lovit de un camion, dar după aceea am aflat că a lovit fetiţele. Semaforul era pe roşu, a trecut apoi am auzit bubuitura", a spus unul dintre martori.
Cercetările efectuate de poliţiştii rutieri din Mediaş indică faptul că minorele au traversat strada prin loc nepermis şi fără să se asigure. "În urma cercetărilor la faţa locului rezultă faptul că accidentul s-a produs pe fondul unei traversări neregulamentare a două minore, una în vârstă de 8 ani, iar cealaltă în vârstă de 12 ani, care au fost accidentate de un autoturism marca Mercedes ce se deplasa pe strada Mediaşului din localitatea Şaroşu pe Târnave cu direcţia de mers dinspre localitatea Sighişoara înspre municipiul Mediaş. În urma accidentului a rezultat decesul fetiţei de 8 ani, precum şi vătămarea corporală gravă a fetiţei de 12 ani, care a fost transportată la Spitalul Clinic Târgu Mureş", a spus subcomisarul Ion Mogoşan, şeful Poliţiei Rutiere Mediaş.
Şoferul care conducea autoturismul care a lovit cele două minore este fiul lui Claudiu Necşulescu, proprietarul Jidvei, cel mai mare producător român de vinuri de calitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii rutieri din Mediaş au început cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs tragedia. Mai sus am postat declaraţia unui martor al accidentului precum şi declaraţia şefului Poliţiei Rutiere Mediaş, subcomisarul Ion Mogoşan.
Un produs Blogger.