Vacanţă activă - CLT Mediaş, la Reuniunea Naţională PAL-Tin




Cinci membri ai Consiliului Local al Tinerilor Mediaş – Sergiu Lazăr(primar), Cosmin Pintea (viceprimar), Anca Moldovan (secretar), Nadia Manda şi Florin Patrichi (consilieri) – împreună cu Raluca Herciu (coordonator) au participat săptămâna trecută, la reuniunea naţională PAL-Tin. Întîlnirea a avut loc la Râşnov-Pănicel şi i-a adunat pe reprezentanţii consiliilor din Mediaş, Focşani, Baia Mare, Orăştie, Zalău, dar şi ai unui ONG din Bucureşti. După o primire călduroasă şi o seară dedicată socializării, prima zi a reuniunii a fost creionată de atelierul complex “Valori”, împărţit în mai multe categorii tematice. Activităţile au fost succedate de un schimb de impresii între participanţi şi o vizită la Bran. În zilele următoare întrevederii, tinerii consilieri au participat la alte ateliere, susţinute de diferiţi traineri. Spre finalul săptămânii, participanţii au discutat atât despre proiectele realizate, cât şi despre cele de viitor, astfel că fiecare consiliu trebuia să alcătuiască raportul particularizat pe activitatea din anul precedent. Reuniunea s-a finalizat cu un schimb de impresii generale şi un foc de tabără. “Reuniunea naţională PAL-Tin ne-a oferit posibilitatea de a ne construi o lume a noastră în care să ne descoperim valorile şi să le împărtăşim cu ceilalţi. Ne-am format astfel o identitate comună.Timp de o săptămână am învăţat ce ne aşteaptă pe piaţa muncii, care sunt adevaratele valori, metode de implicare în viaţa civică şi reprezentare a tinerilor din oraşelor noastre. Reuniunea naţională PAL-Tin ne-a schimbat în mod pozitiv viziunea despre lume”, a declarat primarul tinerilor din Mediaş, Sergiu Lazăr.
Un produs Blogger.