
Toate şcolile din municipiul Mediaş îşi primesc elevii în condiţii bune, astfel încât noul an şcolar începe fără probleme în toate unităţile de învăţământ din oraş. Pe parcursul vacanţei de vară, reprezentanţii şcolilor din municipiu au desfăşurat lucrări de igienizare şi reparaţii acolo unde a fost cazul, astfel încât elevii să aibă parte de condiţii bune de studiu. "Unităţile de învăţământ din Mediaş sunt pregătite pentru începerea anului şcolar. În vara aceasta a avut loc o serie de lucrări de reparaţii şi întreţinere, pentru ca activitatea şcolară să se desfăşoare în parametrii normali. S-au realizat reparaţii, zugrăveli şi amenajări a sălilor de clasă, toate unităţile şcolare fiind pregătite din punct de vedere administrativ să-şi primească elevii", a declarat Raluca Filip, purtătorul de cuvânt al municipalităţii medieşene.