











A fost zi de mare sărbătoare, duminică, la Târnava. Primăria şi Consiliul Local din comună au organizat în premieră Ziua Recoltei, manifestare dedicată agricultorilor, dar şi crescătorilor de animale din localitate. A fost un eveniment extrem de reuşit, cu atât mai mult cu cât a fost vorba despre prima ediţie, iar vremea a ţinut cu organizatorii. Centrul comunei a fost plin la ora 14, când a avut loc deschiderea oficială a manifestărilor, participanţiii având parte de un program cât se poate de atractiv. Astfel, după discursurile oficialităţilor s-a dat startul concursului "Ceaunul Târnavei". Puţin după ora 17 au evoluat în faţa celor prezenţi artiştii locali, urmate de recitalurile folclorice susţinute de Emilia Muntean, Gicu Muntean şi Ansamblul Folcloric "Rapsodia Târnavelor". Evenimentul de la Târnava s-a încheiat duminică seara în jurul orei 20, cu un foc de tabără..Am fost prezent la acest eveniment, iar mai sus am postat o galerie foto şi declaraţiile prefectului judeţului Sibiu, Ovidiu Sitterli, senatorului Viorel Arcaş şi deputatului Ioan Axente.