Un consilier local VA PĂRĂSI Consiliul Local Mediaş

 
Consilierul local democrat liberal din Mediaş, Vasile Ciolpan, ar putea părăsi Consiliul Local Mediaş. După ce Agenţia Naţională de Integritate l-a declarat incompatibil în luna iulie 2013, Vasile Ciolpan nu a contestat decizia, astfel că ar putea părăsi Consiliul Local. De altfel, la şedinţa de luni, 28 octombrie 2013, consilierii locali din Mediaş vor lua la cunoştinţă despre faptul că Vasile Ciolpan este incompatibil şi că nu a făcut recurs la decizia Agenţiei Naţionale de Integritate, iar cel mai probabil la şedinţa lunii noiembrie Ciolpan va părăsi legislativul medieşean. 
Într-un comunicat de presă postat pe site-ul ANI în luna iulie 2013, se explică faptul că Ciolpan s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât era director în cadrul societăţii Romgaz Mediaş şi consilier local în legisletivul medieşean. "CIOLPAN VASILE s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a exercitat, simultan, funcţia de Consilier local în cadrul C.L. Mediaş, Jud. Sibiu, şi funcţia de Director în cadrul Societăţii Naţionale de Gaze Naturale Romgaz S.A. – Mediaş. Astfel, CIOLPAN VASILE nu a respectat dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de [...] consilier local este incompatibilă cu funcţia de [...] director [...] la societăţile comerciale de interes naţional care îşi au sediul sau care deţin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă”, se arată în comunicatul Agenţiei Naţionale de Integritate.
Un produs Blogger.