
Veşti extrem de neplăcute pentru elevii liceului medieşean "Stephan Ludwig Roth" care trebuiau să primească burse de merit. Din cauza faptului că numărul de burse sociale este mai mare decât s-a preconizat, elevii cu rezultate bune şi foarte bune la învăţătură nu îşi vor putea primi bursele de merit. Situaţia a fost dezvăluită de consilierul local democrat liberal medieşean Florin Neag. "Performanţele celor mai buni elevi ai Liceului "Stephan Ludwigh Roth" sunt în situaţia de a nu putea fi recompensate. Ordinul Ministrului cu nr. 5.576 - privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat prevede acordarea de burse sociale şi de merit dintr-un buget comun, acordat la începutul anului. La Liceul "Stephan Ludwig Roth" din cauza faptului că elevii care au dreptul de a primi burse de tip social sunt mai mulţi decât prevederea iniţială, pentru cei cu rezultate foarte bune, care ar fi putut primi burse de merit, nu mai sunt bani. Situaţia nu a putut fi anticipată în totalitate şi nici nu a fost comunicată la timp, astfel că elevii cu rezultate deosebite se află în situaţia de a fi privaţi de bursele de merit. Am aflat despre această situaţie în cadrul sedinţei de Consiliu de Adminsitraţie la care am participat, în calitate de membru la data de 05.11.2013. Aceasta se datorează unor evenimente care nu puteau fi prevăzute la data stabilirii bugetului. Voi informa Consiliul Local, în luna noiembrie despre această situaţie. Având în vedere că ne aflăm în luna noiembrie, iar în concordanţă cu prevederile legale, modificări bugetare la nivelul adminsitraţiei locale nu se mai pot face, astfel că voi face propunerea ca în bugetul local pentru 2014 să fie cuprinsă o sumă pentru recompensarea elevilor merituoşi în cazul apariţiei unor situaţii similare. De asemenea am apreciat că este posibilă şi găsirea de soluţii de alt tip care să suplinească aceast vid. Pe această cale rog reprezentanţii societăţilor comerciale din oraşul nostru, care îşi permit să acorde, la cerere sponsorizări pentru elevii cu rezultate deosebite care nu pot fi recompensaţi din lipsă de bani. Trebuie să găsim împreună o soluţie de recompensare a performanţei în şcoală", spune consilierul democrat liberal Florin Neag într-un comunicat de presă.