Medicii din cadrul Spitalului Municipal Mediaş se vor afla luni, 25 noiembrie 2013, în grevă de avertisment, între orele 8 şi 10. Sătui de promisiunile deșarte ale guvernanților, medicii s-au hotărât să treacă la ample acțiuni de protest. Astfel, aceștia au programat o grevă de avertisment, în data de 25 noiembrie, urmând ca, din 28 noiembrie, să intre în grevă generală, pe perioadă nelimitată, activitatea urmând să se desfășoare la o treime din capacitate. Aceștia cer demisia ministrului Eugen Nicolăescu. În cadrul Spitalului Municipal Mediaş, luni, 25 noiembrie 2013, între orele 8 şi 10 vor fi asigurate doar urgenţele, restul secţiilor urmând să fie închise timp de două ore.
LUNI - GREVĂ la Spitalul Municipal Mediaş. Doar Urgenţa va funcţiona