
Câteva sute de medieşeni care au împlinit sau vor împlini 80 de ani de viaţă în intervalul 1 mai 2013-31 decembrie 2013 vor fi premiaţi de municipalitate în preajma Sărbătorilor de Iarnă. Aleşii locali din oraş vor discuta la şedinţa din această lună proiectul de hotărâre privind premierea octogenarilor, festivitatea urmând să aibă loc în apropierea Sărbătorilor. Premiul pentru persoanele care au împlinit sau vor împlini 80 de ani va consta într-o Diplomă de Excelenţă şi o sumă de bani, respectiv 400 de lei.