Alex Florenţa, delegat pe funcţia de procuror şef al DIICOT Sibiu, a vorbit într-un interviu pentru www.turnulsfatului.ro despre situaţia traficului de droguri la Mediaş şi în zonă. "La Mediaş a fost tot timpul o zonă predispusă pentru traficul de canabis, în trecut existând plantaţii de cânepă industrială în zona respectivă, ulterior adaptându-se. Pentru că acest canabis de fumat se produce dintr-o plantă uşor modificată genetic. La Mediaş a fost reţinut liderul unei grupări, zis “Ghică Arsul”, din celebra grupare de cămătari din Mediaş, alături de încă un locotenent al său. A fost arestat, recent, cel mai mare dealer de etnobotanice de pe raza Mediașului, inculpatul zis “Trompa”, un fel de Adi Foto de pe Mediaș. Avea și el o rețea de distribuție foarte bine pusă la punct. Aceasta a fost o operațiune foarte greu de realizat. Mediașul, fiind un oraș foarte mic, este foarte greu de pătruns. E cam ce vedeți în filmele americane, un cartier în care, când intri, se fluieră de la intrare. Se cunosc toate mașinile, se cunosc între ei. După ce i-au fost arestați furnizorii de etnobotanice din Constanța și Cluj, “Trompa” a trecut la o sursă de aprovizionare din străinătate, pe hașiș și pastile Extasy. E un nou tip de Extasy, numit Extasy Roz, care face ravagii pe piața din Vest, pe un argument foarte simplu: fiecare drog der sinteză îşi produce efectele specifice după un anumit timp de la ingerinţă. Ei bine, Extasy-ul ăsta Roz are un specific de dizolvare în organism mai lent. Şi consumatorii învăţaţi cu tipul clasic de Extasy, văzând că nu-şi face efectul în timpul pe care-l aşteptau, luau şi a doua pastilă, efectul se dubla şi s-au înregistrat şi cazuri de deces de pe urma acestui fapt", a spus Alex Florenţa. AICI găsiţi detalii şi un material video despre ultimele descinderi de la Mediaş.
DIICOT SIBIU: Mediaşul, zonă predispusă pentru TRAFICUL de CANABIS