Începutul SFĂRŞITULUI? Program REDUS la cinematograful din Mediaş


ACTUALIZARE - Aa după cum vă informam, Primăria şi Direcţia de Cultură Mediaş a decis reducerea programului şi proiecţiilor la Cinematograful Mediensis". Vă prezint mai jos punctul de vedere al Primăriei Mediaş despre motivele care au condus la luarea acestei decizii. "Începând cu data de 1 ianuarie 2014 programul de rulare al filmelor la cinematograful Mediensis s-a modificat, iar orarul de funcţionare va fi în zilele de miercuri, vineri, sâmbătă şi duminică la orele 16, 18.30 şi 21, numărul proiecţiilor realizându-se în funcţie de numărul spectatorilor. Reducerea programului este cauzată de numărul mic de spectatori, dar şi de suspendarea de cele mai multe ori a proiecțiilor din această cauză. Măsura este menită să ducă la eficientizarea activității cinematografului", se arată într-un comunicat al Primăriei Mediaş.


ŞTIREA INIŢIALĂ - Deşi Mediaşul are un cinematograf care arată foarte, foarte bine, extrem de puţini medieşeni au fost în ultimii ani la film. Pornind de la acest aspect, reprezentanţii municipalităţii medieşene au decis reducerea costurilor legate de întreţinerea cinematografului şi vor trece la un "program scurt". Astfel, filmele vor rula doar în zilele de miercuri, vineri, sâmbătă şi duminică. Voi reveni cu detalii asupra acestui aspect.
Un produs Blogger.