INEVITABILUL S-A PRODUS: Primarul Mediaşului, în SALA DE JUDECATĂ


Primarul Mediaşului a atacat la instanţa de Contencios a Curţii de Apel Alba Iulia raportul Agenţiei Naţionale de Integritate prin care era declarat incompatibil deoarece deţine funcţia de primar al municipiului Medias şi de câţiva ani şi calitatea de reprezentant asociat persoană juridică în cadrul Piaţa Prim Com. ANI l-a declarat incompatibil pe Teodor Neamţu la finele anului trecut, iar raportul i-a fost trimis în cele din urmă şi edilului şef al oraşului. Fără să stea pe gânduri, Neamţu a contestat acest raport. "Am contestat la instanţa de Contencios raportul Agenţiei Naţionale de Integritate privind incompatibilitatea mea. Am contestat la Curtea de Apel Alba Iulia şi aştept să fiu chemat la prima înfăţişare", a spus primarul Mediaşului. 
După ce Agenţia Naţională pentru Integritate a anunţat la finele lunii decembrie că Teodor Neamţu este incompatibil, primarul Mediaşului a explicat de ce nu se află în incompatibilitate. "Punctul meu de vedere este că nu există niciun fel de incompatibilitate pentru că, ceea ce se incriminează, se incriminează semnătura mea ca reprezentant legal al persoanei juridice municipiul Mediaş pe actul constitutiv al societăţii comerciale Piaţa Prim Com, act care a stat la baza înfiinţării societăţii comerciale. Acest act este semnat în numele municipiului Mediaş de primarul Teodor Neamţu şi în numele judeţului Sibiu , asociat la Piaţa Prim Com, de preşedintele Martin Bottesch. Acest act a stat la baza eliberării certificatului constatator în vederea constituirii Piaţa Prim Com ca şi societate comercială. La vremea respectivă, printr-o hotărâre de Consiliu Local se numise Adunarea Generală a Acţionarilor, se numise Consiliul de Administraţie, dar ei nu puteau intra în funcţiune, pentru că aşa spune şi legea, până nu semnează reprezentantul legal. Reprezentantul legal eram eu şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Municipiul Mediaş şi Judeţul Sibiu fiind acţionari. Eu aştept să primesc raportul Agenţiei după care voi ataca la instanţa de contencios”, a spus primarul Mediaşului în 16 decembrie 2013.
Agenţia Naţională de Integritate l-a declarat incompatibil pe primarul Teodor Neamţu la finele anului trecut. ANI a constatat că Teodor Neamţu deţine funcţia de primar al municipiului Medias şi de câţiva ani şi calitatea de reprezentant asociat persoană juridică în cadrul Piaţa Prim Com, societate înfiinţată de Consiliul Local Mediaş.

Un produs Blogger.