INVESTIŢII de peste 2 MILIOANE de LEI în 2014, la Meditur


2,2 milioane de lei este suma aprobată de consilierii locali din Mediaş pentru unele investiţii la operatorul de transport Meditur în 2014. Banii vor fi folosiţi pentru achiziţionarea unor mijloace auto, achiziţionarea de componente pentru sistemul de ticketing, achiziţionarea unui sistem exterior pentru informarea vizuală a călătorilor, sistem audio interior pentru informarea persoanelor cu handicap sau instalaţie exhaustare a gazelor de eşapament din hala de reparaţii. La capitolul "lucrări noi" este inclusă modificarea configuraţiei reţea contact troleibuz -sens giratoriu de la intersecţia străzilor Academician Ioan Moraru-Constantin Brâncoveanu-Nicolae Titulescu-Honterus, iar la "lucrări în continuare" sunt incluse devierea reţelei electrice de contact troleibuze Şoseaua Sibiului-strada Ighişului, respectiv joncţiune reţeacontact troleibuze strada Iacob Pisso-Şoseaua Sibiului.

Un produs Blogger.