PING PONG cu viceprimarul Mediaşului: Sibiul spune BA, PSD Mediaş zice DA


Lovitură de teatru în privinţa demiterii viceprimarului din Mediaş, George Petrescu. După ce consilierii locali PSD şi PPDD au solicitat organizarea unei şedinţe extraordinare pentru analizarea raportului de activitate al viceprimarului de Mediaş şi demiterea acestuia, lucrurile s-au întors la 180 de grade. Preşedintele PNL Sibiu, Mircea Cazan s-a întâlnit cu preşedintele PSD Sibiu, Ioan Cindrea şi au stabilit că nu este momentul pentru nicio mişcare politică de acest gen. "Am avut o întâlnire cu domnul Cindrea şi am stabilit de comun acord că nu este momentul să facem nicio mişcare politică de acest gen. Mă refer atât la Sibiu, cât şi la Mediaş, unde s-ar dori schimbarea viceprimarului. Urmează ca domnul Cindrea să aibă o discuţie cu domnul senator Arcaş (preşedintele PSD Mediaş) pe această temă", a spus Mircea Cazan.
PSD continuă procedura
Consilierii Partidului Social Democrat Mediaş nu vor renunţa la ideea înlocuirii viceprimarului George Petrescu, iar şedinţa extraordinară de marţi, 4 martie 2014, va avea loc. Este punctul de vedere al senatorului social democrat Viorel Arcaş, cel care a comentat sâmbătă ultimele evoluţii din scandalul demiterii viceprimarului Mediaşului, George Petrescu. Viorel Arcaş a spus că respectiva şedinţă va avea loc pentru a fi analizat raportul de activitate al viceprimarului pe anul trecut. “Este o şedinţă programată, să vedem ce se întâmplă. Noi am avut o şedinţă, este hotărârea consilierilor noştri, să vedem ce iasă ş ice se va întâmpla în continuare. Va fi o analiză a raportului de activitate al viceprimarului şi vedem care este rezultatul. Şedinţa de marţi va avea loc”, a spus senatorul Viorel Arcaş.
Un produs Blogger.