În scopul asigurării unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, în vederea combaterii infracţionalităţii de natură economică, prevenirea infracţiunilor cu violenţă şi a furturilor, precum şi combaterea infracţionalităţii stradale, în această perioadă sunt derulate acţiuni specifice, în sistem integrat, fiind folosite efective din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigare a fraudelor, transporturi, intervenţie rapidă din cadrul unităţilor teritoriale. Activităţile au ca principal scop creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, combaterea evaziunii fiscale şi protejarea bugetului consolidat al statului, întărirea prezenţei poliţiştilor în mediile şi zonele de interes operativ, pentru prevenirea activităţilor infracţionale şi creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc, în zonele de risc criminogen, precum şi diminuarea fenomenului infracţional şi contravenţional specific perioadei premergătoare sărbătorilor.
În cursul zilei de 1 aprilie 2014, în cadrul activităţilor specifice desfăşurate de efectivele Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu au fost constatate 7 infracţiuni din care 1 de natură economico-financiare, 4 la regimul circulaţiei şi 2 de altă natură. Totodată, au fost aplicate 323 de sancţiuni contravenţionale, din care: 29 sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 61/1991, 12 sancţiuni contravenţionale la Legea 12/1990, republicată, 277 la regimul rutieri şi 5 sancţiuni contravenţionale pentru alte acte normative.
Activităţile poliţiştilor sibieni continuă.