ACTUALIZARE - Impact violent vineri seara pe Drumul Naţional 1, la ieşirea din Săcel spre Sălişte. Un căruţaş şi doi cai au decedat, după ce căruţa a fost lovită de un TIR. Potrivit informaţiilor oferite de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Sibiu, căruţa era nesemnalizată şi a fost izbită în plin de TIR. În urma impactului, bărbatul din căruţă şi cei doi cai care tractau atelajul hipo au murit. Poliţiştii rutieri încearcă acum să stabilească toate condiţiile în care s-a produs nenorocirea.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Accident mortal în judeţul Sibiu. Vineri seara, pe Drumul Naţional 1, la ieşirea din Săcel spre Sălişte, un TIR a lovit o căruţă nesemnalizată care circula pe Drumul Naţional. În urma accidentului, bărbatul din căruţă a decedat. Voi reveni cu detalii.