ACS Poli câştigă cu Concordia, 1-0, dar bănăţenii retrogradează din cauza clasamentului direct cu Săgeata şi FC Braşov. Ioan Timofte a declarat imediat după meci că echipa nu a retrogradat în ultima etapă, ci pe parcursul campionatului. Cu toate acestea, oficialul bănăţenilor acuză înţelegerea de la Mediaş: "A fost o parodie". "Trebuie să spunem că nu am pierdut în seara asta, ci în multele meciuri în care nu am reuşit să câştigăm. Nu este o surpriză, dar am asistat la o mare parodie la Mediaş. În repriza secundă m-am uitat mai mult la meciul de la Mediaş. Au reuşit să mă păcălească până prin minutul 60, dar apoi am văzut o parodie", a declarat Timofte la Digi Sport. Rezultatul de la Mediaş a trimis-o în liga secundă pe ACS Poli Timişoara, care, în ciuda victoriei cu 1-0 obţinută în faţa Concordiei Chiajna, a revenit în liga secundă după numai un sezon din cauza rezultatelor directe mai slabe, cu Săgeata şi FC Braşov. Bănăţenii au trăit la intensitate maximă celelalte două jocuri, iar rezultatele auzite i-au dezamăgit la maximum. Cel mai supărat a fost tehnicianul lui Poli, Dan Alexa, care nu şi-a putut stăpâni nervii la final. "Nişte blatişti!", a fost surprins spunând antrenorul timişorenilor de camerele TV, în timp ce izbea de gazon o sticlă de apă.
ACS Poli Timişoara a încheiat sezonul pe locul 16, cu 38 de puncte, la egalitate cu Săgeata Năvodari şi FC Braşov, dar dezavantajată în faţa ardelenilor de rezultatele directe, 0-1 şi 1-2. Dan Alexa şi-a completat declaraţia la interviurile de după meci, date la microfonul DigiSport. "Făcând haz de necaz, îmi pare rău că am dat gol atât de devreme. dacă dădeam în ultimul minut, sunt curios ce se întâmpla la Mediaş. Este cel mai mare eşec al carierei mele. Chiar dacă nu am stat eu tot sezonul, ştiam riscurile. Nu vreau să dau vina pe foştii antrenori, am preluat echipa şi am retrogradat. Îmi pare rău de acest proiect, dar ar fi o mare greşeală dacă nu va continua. Dacă voi rămâne, voi schimba totul din temelii. Trebuie schimbate multe, aduşi jucătorii pe care eu mi-i doresc şi să facem o pregătire aşa cum trebuie. ce m-a surprins aici? Nu vreau să spun, ar însemna să dau în predecesorii mei şi nu este cazul. Nu regret că am acceptat să vin aici. A fost o experienţă fantastică, îmi va folosi pe viitor. Ce meci mi s-a părut ciudat în ultima etapă? Cel de la Mediaş şi Viitorul - Ceahlăul. O ruşine! Noi am obţinut 38 de puncte numai pe teren", a spus Dan Alexa.