Campanie pentru prevenirea accidentelor vasculare, la Polisano


Persoanele cu risc de atero­scleroză cerebrală pot face un consult şi ecografie doppler la Spitalul European Polisano, iar pentru cei în cazul cărora este depistată o leziune la nivelul arterelor carotide, angiografia CT este gratuită, anunţă www.tribuna.ro. Spitalul European Polisano începe de astăzi o campanie de prevenire a accidentelor vasculare prin depistarea acestei afecţiuni din timp. Dr. Victor Costache, directorul medical al Spitalului şi şeful Secţiei Chirurgie Cardiovasculară, explică faptul că această campanie este a doua de responsabilizare socială, după cea de prevenire a bolilor cardiovasculare prin efectuarea coronarografiilor gratuite. "Având în vedere că Sibiul este din nefericire lider în Europa, deoarece România este în top în Europa, în ceea ce priveşte mortalitatea prin afecţiuni cardiovasculare, iar Sibiul înregistrează cea mai mare mortalitate din România în acest domeniu, de câteva luni de când am deschis Centrul Cardiovascular la Spitalul European Polisano luptăm să diminuăm aceste statistici nefaste. După succesul campaniei noastre de coronarografie gratuită în cadrul căreia au fost trataţi sute de pacienţi, demarăm o campanie de prevenţie a accidentelor vascular - cerebrale. Scopul nostru este să depistăm în rândul populaţiei leziunile carotidiene severe şi să le corectăm pentru a evita apariţia unui accident vascular cerebral ce se poate însoţi de paralizia sau decesul pacientului", spune dr. Victor Costache. Practic, pacienţii care prezintă factori de risc pot suna la call center-ul Polisano şi pot veni la consult. Acest consult, care include şi ecografia vasculară Doppler color cu un ecograf Siemens de ultimă generaţie, costă 200 lei, iar pentru pacienţii care necesită investigaţii suplimentare, angiografia CT, un examen costisitor, este gratuită.
Urmări pe viaţă 
"Accidentul vascular este boala cea mai dizabilizantă care există, lăsând urmări asupra pacientului - de exemplu hemiplegia, deficit care se menţine pe tot parcursul vieţii. De aceea, această boală este mai dizabilizantă şi decât un infarct miocardic - care poate să aibă două urmări, te lasă în viaţă sau te omoară. Accidentul vascular cerebral te lasă paralizat pe o parte. Vom încerca să depistăm semne de ateroscleroză moderată sau chiar avansată pentru a încerca să o tratăm din timp, să nu apară accidentul vascular-cerebral, care odată apărut nu mai poate fi tratat", spune dr. neurolog Cosmin Mutu. Medicul spune că pacienţii care au factori de risc legaţi de ateroscleroză - fumatul, obezitatea, diabetul zaharat, hipertensiunea arterială pot să vină la Polisano pentru investigaţie - ultrasonografia arterelor cervicale şi cerebrale. "În acest fel putem să depistăm semnele de ateroscleroză. Dacă sunt uşoare putem trata cu medicamente, dacă sunt semne severe atunci pacienţii beneficiază de terapie intervenţională", a mai spus dr. Mutu.
Situaţii frecvente 
"În populaţia generală unul din 100 de indivizi prezintă o stenoză carotidiană, deci o îngustare până la ocluzie completă a arterelor carotide, a arterelor care pornesc din aorte şi care asigură fluxul sanguin cerebral. Aceste înfundări, aceste stenoze carotidiene, reprezintă principala cauză a accidentului vascular ischemic, boală severă cu implicaţii sociale majore întrucât este o boală care creează invaliditate", a explicat dr. Nicolae Florescu, şeful Secţiei Cardiologie Intervenţională. Medicii spun că în cazul în care specialiştii neurologi şi cardiologi care efectuează ecografia Doppler depistează o leziune alarmantă a vaselor de sânge care merg la creier, spitalul oferă un examen computer tomograf gratuit pentru a confirma severitatea cazului respectiv, după care fiecare dosar va fi discutat în cadrul Echipei Inimii (Heart Team) şi se ia decizia oportunităţii realizării unei intervenţii chirurgicale sau a unei stentări. Campania se va derula pe parcursul a 
cel puţin 3 luni de zile. 
Un produs Blogger.