Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat joi, la Timişoara, că subiectele de la bacalaureat trebuie să continue linia "mediu-plus", fără exerciţii cu dificultate de olimpiade, la fel ca în anul precedent. n cadrul unei întâlniri regionale pe care a avut-o la Universitatea de Vest cu cadre didactice, directori de şcoli, lideri sindicali din preuniversitar şi elevi, ministrul a dat exemplul unor tineri români care au plecat la studii la unele dintre cele mai renumite universităţi din SUA, unde pachetul de cunoştinţe pe care le aveau de la finalul liceului i-a clasat mult deasupra celorlalţi colegi americani, propulsându-i direct în anul II de studiu.
Pe de altă parte, Remus Pricopie a discutat despre problema elevilor cu nevoi speciale întrucât legislaţia din prezent nu răspunde întotdeauna necesităţilor reale din teren şi a propus ca directorii şcolilor de acest gen să se alăture echipei de lucru din guvern ca să identifice exact ce lipseşte din legislaţie. "O problemă ridicată de profesori se referă la faptul că examenele naţionale nu sunt suficient de diversificate pentru a răspunde şi situaţiei copilului cu dizabilităţi", a punctat ministrul Educaţiei. El a subliniat că cei care trebuie să decidă dacă un copil este integrat într-o şcoală obişnuită sau într-o unitate de învăţământ specială sunt specialiştii în medicină, psihologia copilului şi alţii.