După o „tentativă” de vară, vin temperaturi care trec, pe alocuri, de 30 de grade, săptămâna aceasta, anunţă meteorologii. Nu scăpăm, însă, nici de ploi, care vin în averse, însoţite de descărcări electrice. Luni, vremea va fi caldă şi va deveni în general instabilă în cursul serii şi al nopţii. Cerul va fi variabil în cursul zilei, noaptea va prezenta înnorări temporare şi se vor semnala averse de ploaie, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales în sudul zonei şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 şi 31 de grade, iar cele minime între 14 şi 15 grade. Marți, vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi temporar noros în timpul zilei şi va deveni variabil noaptea. Local se vor semnala ploi cu caracter de aversă, însoţite şi de descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat cu intensificări temporare. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 23 de grade, iar cele minime între 10 şi 12 grade. Miercuri, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil. După-amiaza, izolat în zona de munte, se vor semnala averse de ploaie, însoţite şi de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 27 de grade, iar cele minime între 12 şi 14 grade. Joi, vremea va fi instabilă. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate în cursul zilei. Se vor semnala averse de ploaie, însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat gindină. Izolat, cantităţile de precipitaţii vor fi însemnate. Vântul va sufla în general moderat cu intensificări temporare. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 24 de grade, iar cele minime între 9 şi 11 grade. Vineri şi în weekend, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil. Izolat în zona de munte şi la sfârşitul intervalului în rest se pot semnala averse de ploaie, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări izolate. Temperaturile maxime în creştere de la o zi la alta se vor încadra între 24 şi 31 de grade, iar cele minime în creştere de la o zi la alta se vor încadra între 9 şi 16 grade.
VREMEA: Ne TOPIM săptămâna asta. Temperaturile "SAR" de 30 de grade