Urşii au omorât trei viţei şi mai mulţi porci. Ultimul atac a fost semnalat în noaptea de luni spre marţi la o gospodărie aflată chiar în intravilanul localităţii, undeva la marginea satului, scrie www.tribuna.ro. Mai multe animale ale localnicilor din satul Fofeldea au fost omorâte de urşi în ultimele zile, iar responsabilii asociaţiei care administrează fondul cinegetic din zonă vor cere autorizaţie pentru vânare în extrasezon. Primarul comunei Nocrich, de care aparţine satul Fofeldea, declarat ieri că atacurile urşilor au fost mai multe şi în special la stânile aflate în apropierea satului. “Oamenii au pornit drujbele ca să sperie ursul, să îl îndepărteze, dar deja atacurile sunt aproape în fiecare noapte”, spune primarul Vişa. Animale omorâte sau dispărute Ioan Aldea, directorul Fondului Cinegetic Silva Marpod, care administrează zona respectivă, a declarat, după ce a fost la faţa locului, unde a discutat cu toţi cei păgubiţi, că prima măsură pe care o va lua va fi administrarea suplimentară de hrană pentru urşi şi gonirea animalelor în interiorul pădurii. În plus, reprezentanţii fondului cinegetic vor cere cotă de urs pentru împuşcarea animalului care produce pagube. Urşii sunt protejaţi şi este interzisă împuşcarea lor în extrasezon, în acest caz până la jumătatea lunii septembrie, însă în situaţiile în care animalele produc pagube, se poate obţine autorizaţie specială pentru vânarea lor. Directorul Ioan Aldea spune că în aceste situaţii se cere cotă de urs pentru vânarea animalului deoarece odată pornite aceste atacuri, urşii se învaţă cu faptul că în preajma localităţii găsesc hrană şi vor reveni constant şi vor produce pagube. În urma atacului din Fofeldea, din cei trei viţei atacaţi, unul a fost omorât, unul nu a mai fost găsit, iar al treilea a fost rănit grav de animalul sălbatic. Cel mai recent atac al urşilor a fost cel semnalat de o femeie care locuieşte în Fofeldea, undeva la marginea localităţii şi căreia ursul i-a luat doi porci din adăposturile pe care le avea în spatele curţii.
ATACUL URȘILOR: Localnicii dintr-un sat sibian sunt DISPERAȚI