PROCESIUNE de Sfânta Maria, la Dumbrăveni


Sute de persoane sunt așteptate și în acest an la Dumbrăveni cu ocazia Sfintei Maria. În Dumbrăveni, Sfânta Maria reprezintă o sărbătoare puţin mai deosebită decât în celelalte localităţi, deoarece în oraş există o Catedrală Armenească, iar în care în fiecare an, în data de 15 august este organizată o slujbă şi un obicei armenesc, o procesiune, respectiv la terminarea slujbei se iasă din biserică în centrul oraşului şi se aduce o ofrandă Sfintei Elisabeta, care este patroana acestei biserici.
Un produs Blogger.