Recomandări IMPORTANTE de la Serviciul Rutier


În condițiile producerii unor fenomene ce pot afecta siguranţa circulaţiei rutiere (vânt puternic, ploaie), SERVICIUL RUTIER recomandă tuturor conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere şi să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie. Serviciul Rutier recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită cu ploaie, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare. Întrucât vântul puternic afectează întotdeauna buna desfăşurare a circulaţiei rutiere, recomandăm conducătorilor auto să-şi sporească atenţia pe toată durata deplasării, dar mai ales la ieşirile din tronsoanele împădurite şi sate, la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare. Rafalele de vânt laterale modifică ţinuta de drum a maşinilor, cu atât mai mult cu cât viteza cu care se circulă este mai mare. Totodată, trebuie evitate oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic îi poate rupe. În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile abundente pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate. În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. 
De aceea, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite pe timpul zilei permanent, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă. Curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie - climatizare!
Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! Evitaţi să vorbiţi la telefonul mobil în timp ce conduceţi maşina, dacă nu aveţi ataşat la acesta dispozitivul de tip „hands-free”. Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.
Un produs Blogger.