Cu două luni înainte de termenul prelungit pentru finalizarea ultimului lot din autostrada Orăștie – Sibiu (cei 22 de km dintre Săliște - Cunța), lucrările s-au oprit în cel mai sensibil punct, cu cele mai ample alunecări, anunță www.turnulsfatului.ro. Culmea, premierul Victor Ponta a anunțat vineri la Sibiu că de la jumătatea lunii noiembrie se va circula neîntrerupt pe autostrada Sibiu-Deva. Nici constructorul, nici CNADNR-ul, nici ministrul Transporturilor nu spun nimic, în timp ce utilajele stau. Lucrările s-au oprit de miercuri după-amiaza. Joi nu mai lucra niciun utilaj în zona imensului debleu de la Aciliu, iar vineri un singur excavator râcâia ceva gropi. În tot acest timp, ministerul dă semne că nu mai sunt bani și – în premieră – decide să folosească banii din garanțiile lucrărilor. Cel mai sensibil punct al lotului III al autostrăzii Orăștie – Sibiu este porțiunea de câteva sute de metri ce precede viaductul de la Aciliu, pe sensul de mers înspre Sebeș. De miercuri după-amiaza, în imensul debleu săpat între dealurile de aici s-a așternut liniștea. Excavatoarele și camioanele au fost trase pe dreapta și așa au rămas pe tot parcursul zilei de joi. ”Nu știu. Nu știu. Lăsați-mă să vorbesc cu superiorii mei, din Italia”, a spus directorul de șantier din partea Impregilo, Carlo Alberto Scopel. Acesta nu a mai revenit, fiind oricum foarte greu de găsit și la telefon.
Lotul IV al autostrăzii Sibiu – Orăștie a fost dat în folosință în decembrie anul trecut. Lucrările rămase – taluzări, iluminatul de la nodul Sibiu Vest, spațiile de servicii de după Cristian și Centrul de comandă de la Săliște – au fost tărăgănate și nici măcar azi nu sunt gata. Totuși, cantitatea de lucrări rămasă de finalizat este infimă, comparativ cu cele mai bine de 70 de milioane de lei pe care CNADNR le mai are de plătit asocierii de constructori condusă de italienii de la Astaldi.
Faptul că statul se confruntă cu lipsă de bani poate fi dedus și din Instrucțiunea nr. 21, emisă săptămâna trecută de către Autoritatea de management pentru Programul operațional regional sectorial transport din cadrul Ministerului Transporturilor. Potrivit acestui document, pentru a face față cheltuielilor, autorităților le este permis să folosească banii blocați acum în conturile de bună execuție constituite pentru fiecare lucrare. Iar cu banii aceștia să plătească facturile, urmând ca în locul conturilor să fie solicitate scrisori de garanție bancară din partea companiilor de construcții. ”Beneficiarii POS Transport pot înlocui reținerile monetare stabilite de către beneficiari și constituite în conturi bancare deschise pentru beneficiari și închise pentru executanții de lucrări, cu instrumente de garantare emise de instituții bancare sau polițe de asigurare emise de instituții de asigurări care nu sunt în dificultate pe piața asigurărilor. (…) Beneficiarii POS Transport (…) au obligația să urmărească modul de utilizare de către antreprenori a reținerilor și să ia măsuri ca acestea să fie utilizate în scopul și pentru implementarea proiectelor pentru care au fost constituite”, se arată în instrucțiunea amintită. Măsură luată dintr-un motiv clar: ”Întrucât executanții de lucrări se confruntă cu un deficit de flux de numerar necesar executării lucrărilor așa cum rezultă din solicitările acestora și ale beneficiarilor POS Transport”, se arată în Instrucțiunea 21/09.09.2014, semnată de directorul general al AM POST, Ioan Marcel Boloș.
”Oricum, conform legislației, banii din contul de garanție de bună execuție sunt la dispoziția Beneficiarului lucrărilor până la încheierea contractului. Dar de o astfel de măsură nu am auzit niciodată până acum”, a declarat un oficial din CNADNR pentru Turnul Sfatului.
SURSĂ TEXT și FOTO - www.turnulsfatului.ro