Agenţia Naţională de Integritate a cerut Parchetului să îl verifice pentru conflict de interese pe fostul director al Romgaz Mediaş Marcel Piteiu, care ar fi semnat opt contracte de sponsorizare, în valoare de aproximativ 2,8 milioane de euro, între companie şi CS "Gaz Metan", unde era membru al Consiliului Director, informează Mediafax. Potrivit ANI Marcel Adrian Piteiu a fost în conflict de interese în 2009-2011, perioadă în care a fost director general al Societăţii Naţionale de Gaze Naturale "Romgaz" Mediaș. Astfel, ANI a sesizat Parchetul Judecătoriei Mediaș, solicitând să facă verificări pentru conflict de interese în cazul lui Marcel Piteiu. De asemenea, ANI îl acuză pe Piteiu de fals în declaraţii, întrucât nu a menţionat, în declarațiile de interese depuse în perioada 2011-2012, funcția de membru în Consiliul Director al Clubului Sportiv "Gaz Metan" Mediaș.
Marcel Piteiu a fost director general al Ssocietăţii Naţionale de Gaze Naturale "Romgaz" Mediaș în perioada ianuarie 2009 - ianuarie 2012 şi membru în Consiliul Director al Clubului Sportiv "Gaz Metan" Mediaș în perioada 24 martie 2005 - 15 mai 2008. Din 1 martie 2010, Piteiu a fost numit din nou membru în Consiliul Director al clubului sportiv, în baza hotărârilor AGA a Clubului Sportiv "Gaz Metan" Mediaş, mai precizează ANI.
Agenția Națională de Integritate a mai sesizat Parchetul în cazul lui Marcel Piteiu şi în februarie 2013, tot pentru conflict de interese, dar şi pentru fapte asimilate infracţiunilor de corupţie, pentru că ar fi încheiat contracte cu o firmă la care a fost administrator şi care ar fi obţinut beneficii de peste 66 milioane de lei. Potrivit ANI, Marcel Piteiu, reprezentant legal al SNGN Romgaz SA Mediaş, "a participat la luarea deciziilor şi a îndeplinit acte în procesul de atribuire a contractelor de achiziţii publice, prin aprobarea de referate de necesitate, documentaţii de atribuire, rapoarte şi hotărâri privind desemnarea ofertelor câştigătoare şi prin încheierea de contracte comerciale cu SC Aprov SA Mediaş", societate la care a deţinut, în perioada 2001 - 2005, calitatea de administrator, beneficiul patrimonial obţinut de firmă fiind de 66.454.374,17 lei (aproximativ 15.218.442 de euro). Marcel Adrian Piteiu a fost director general adjunct la Romgaz Mediaş, din 18 martie 2005, director la Direcţia Explorare, din 15 iunie 2007, şi director general, din 19 ianuarie 2009, iar în perioada 7 noiembrie 2001 - 25 mai 2005 a deţinut şi funcţia de administrator al societăţii Aprov SA Mediaş, preciza atunci ANI. Romgaz arăta, în februarie 2013, că fostul director general al Romgaz Marcel Adrian Piteiu a demisionat din funcţia pe care o deţinea atunci, de director al Direcţiei de explorare, după ce Agenţia Naţională de Integritate a constatat că s-a aflat în conflict de interese. Potrivit declaraţiei de avere a lui Marcel Adrian Piteiu, postată pe site-ul Romgaz, fostul director general al instituţiei deţinea, în iunie 2012, terenuri şi imobile în mai multe localităţi din ţară, dar şi conturi bancare şi alte bunuri. La categoria terenuri, Piteiu menţiona trei terenuri agricole, în suprafaţă totală de 50.000 de metri pătraţi, în localităţile Mediaş şi Bazna, din judeţul Sibiu. De asemenea, Piteiu avea, tot în Mediaş, două terenuri intravilane în suprafaţă totală de 3.000 de metri pătraţi, dar şi un teren intravilan de 150 de metri pătraţi în Bucureşti şi unul de 685 de metri pătraţi la Sovata. Fostul director general al Romgaz a trecut în declaraţia de avere şi şapte imobile, trei apartamente cu suprafeţe cuprinse între 80 şi 131 de metri pătraţi, deţinute împreună cu soţia, în Mediaş şi Bucureşti, dar şi două case de locuit la Mediaş, o casă de vacanţă la Sovata şi un spaţiu comercial tot în Mediaş. Piteiu avea, de asemenea, un autoturism, un ATV şi o remorcă. El a trecut în declaraţia de avere icoane şi obiecte de cult în valoare de 1.500 de euro, pictură modernă şi contemporană în valoare de 4.000 de euro, dar şi bijuterii în valoare de 4.000 de euro. Tot în acea declaraţie de avere, fostul director general al Romgaz menţiona cinci conturi curente, două depozite bancare şi un fond de investiţii. Patru dintre conturi erau în lei, trei în euro şi unul în dolari. În aceste conturi, Piteiu avea aproape 400.000 de lei, peste 154.000 de euro şi 1.755 de dolari. La categoria venituri, Piteiu menţiona atunci salariul şi indemnizaţia primite de la Romgaz, în valoare totală de 65.903 lei, indemnizaţia de la Asociaţia Patronală Gazrom, în valoare de aproape 25.000 de lei, dar şi salariul de peste 80.000 de lei primit de soţia sa, tot de la Romgaz. Numele lui Piteiu figura la începutul anului 2012 pe o listă cu 40 de persoane cercetate de DIICOT într-un dosar de complot şi subminarea economiei naţionale. Din acest dosar a fost desprins cel în care DIICOT a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale a foştilor miniştri ai Economiei Adriean Videanu şi Varujan Vosganian, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.