Înaintea alegerilor, IPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, a lansat un mesaj amenințător la adresa prezidențiabililor ”care vin pe la noi” invocând un „vot de blam” din partea ”majorității covârșitoare a românilor” în cazul în care vor promova legi considerate ”împotriva moralității”, anunță www.stiridesibiu.ro. IPS Streza a menționat că Biserica va recurge la ”cenzură” în cazul în care viitorul președinte al României va accepta și promova legea căsătoriilor gay. IPS Streza a transmis mesajul către toți candidații la Președinția României, joi, în plenul Consiliului Județean Sibiu, cu ocazia decernării titlului de ”Cetățean de onoare” al județului Sibiu. ”Le spunem noi, tuturor celor care vin pe la noi și doresc să ajungă președinți că, dacă vor avea curajul să promoveze vreo lege împotriva spiritualității creștine sfinte, împotriva moralității, împotriva sfințirii vieții, atunci se vor întâlni cu cei 86 la sută ortodocși, plus ceilalți creștini care vor veni și vor cunoaște ce însemnează a primi un vot de balm din partea majorității covârșitoare a românilor”, a spus IPJ Streza. Intrebat dacă mesajul său legat de majoritatea crestinilor ortodocsi face referire la candidatul ACL, Klaus Iohannis, care apartine minorității evanghelice, IPS Streza a precizat: ”Ală nu va veni la mine. Sunt sigur ca nu vine la mine ca să-i spun”. Mitroplitul a făcut trimitere directă la legea casatoriilor gay pe care Biserica Ortodoxă o condamnă vehement. ”În momentul în care Biserica, și mă refer la credincioși, vor fi atât de umiliți încat sa se promulge legi din acestea…A fost legea avortului. Am lăsat-o, am facut reacții puternice, dar…suntem impotriva ei total. Suntem împotriva căsătoriei gay. Este cea mai mare ofensă adusă spiritualității creștine. Dumnezeu a creat bărbat și femeie iar celelalte sunt împotriva naturii”, a declarat IPS Laurențiu Streza.
El a menționat candidații că ”dacă vor promulga astfel de legi și vor fi purtătorii de cuvânt…și noi stim să inițiem cenzura".
SURSĂ TEXT și VIDEO - www.stiridesibiu.ro.