ACCIDENT: Un TRACTOR A LOVIT un AUTOTURISM, la Axente Sever


În cursul zilei de miercuri, pe DN 14, în afara localităţii Axente Sever s-a produs un accident rutier uşor în următoarele împrejurări: Un bărbat în vârstă de 59 de ani, domiciliat în localitatea Agârbiciu, în timp ce conducea un tractor pe DN 14, tractând o remorcă neprevăzută cu plăcuţe de înmatriculare sau înregistrare şi fără sistem de semnalizare, nu s-a asigurat la efectuarea virajului spre stânga în vederea pătrunderii pe un drum secundar de acces spre un parc industrial, intrând în coliziune cu un autoturism care circula pe aceeaşi direcţie de deplasare, autoturism care se angajase regulamentar în depăşirea tractorului. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului autoturismului, un bărbat în vârstă de 57 ani. Cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri. 
Un produs Blogger.