În data de 29 septembrie 2014, în jurul orei 20, poliţiştii au fost solicitaţi să intervină pentru soluţionarea unui eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale, produs pe raza comunei Jina, în care au fost implicate două autoturisme. La locul producerii incidentului, poliţiştii au constatat că unul dintre conducătorii auto, un localnic în vârstă de 29 de ani, nu posedă permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care l-a condus avea autotorizaţia provizorie de circulaţie expirată din data de 12 martie 2013. Poliţiştii i-au întocmit bărbatului dosar penal pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul rutier.
Prin și FĂRĂ CARNET, și cu AUTORIZAȚIA DE CIRCULAȚIE EXPIRATĂ