CEL MAI MARE BRAD de CRĂCIUN din România se află în județul Sibiu


După ce anul trecut au avut cel mai mare brad de Crăciun din ţară, cisnădienii îşi vor depăşi anul acesta propriul record, scrie www.tribuna.ro. În Piaţa Revoluţiei, din centrul oraşului, se lucrează de zor la împodobirea celui mai mare brad din România. Anul acesta, bradul va avea 41 de metri, cam cât un bloc cu 15 etaje. Practic, este mai mare decât cel de anul trecut cu aproximativ 4 metri Toată lumea se va putea bucura de spectacolul de lumini care va avea loc în ajun de Sfântul Nicolae, în 5 decembrie. Tot atunci va fi şi un concert surpriză. „Ne bucurăm că şi anul acesta vom putea să le oferim cisnădienilor şi turiştilor care vor veni în Cisnădie o atmosferă cu adevărat de sărbătoare. Îi invităm pe toţi cei care vor să se bucure de aceste momente unice alături de noi, la inaugurarea iluminatului festiv, unde, pe lângă spectacolul de lumină, vom avea şi un program artistic surpriză”, a declarat primarul oraşului Cisnădie, Gheorghe Huja. 
Un produs Blogger.